
Theodor Pallady
"Sufletul lui Pallady e o surdina pusa pe toae culorile lumii: pe toate le imblanzeste dandu-le adancime, in toate face sa vibreze o moale suferinta" - LUCIAN BLAGA
Opera lui Pallady, dovada a fidelitatii artistului fata de adevarurile pe care le-a putut recunoste, ramane o marturie de fermitate si moralitate.
Socotind arta drept intruchipare a esentei vietii, pictorul s-ar fi voit sever, sobru, fara gres, un exemplu pentru oameni.
Un om poate sa-si imagineze viata. Pallady, artist, isi propune sa-si imagineze viata intr-o opera, spre care, preluand deviza lui Leonardo, se orienteaza cu rigoare obstinanta. Dintre toti artistii nostri, Pallady a pornit cu cea mai evoluata cultura, cu un limbaj subtil, deplin format, asa cum se dezvoltase secole de-a randul in ambianta picturii medievale moldovenesti si o primanise cu ceea ce produsese rafinamentul de esenta urbana, al Occidentului contemporan. Pictura lui Pallady este o expresie fireasca a unor imprejurari bine precizabile in societatea nostra, a unor continuturi ce se cereau formulate de multa vreme in artele plastice.
Cuvintele lui Pallady; "Nu sunt modern, sunt din toate timpurile" lumineaza creatia sa atat de implicata in actualitate, dar sustrasa, totodata, oricarei referinte incidentale si inguste. Prin cromatica si perspectiva artistul asigura unitatea si continuitatea imaginii mentinand materialul reprezentat in conventia bidimensionalitatii.
El depaseste contidianul - atat de acut la un Bonnard sau Marquet, in general, la Ecole de Paris - pentru o meditatie de larga deschidere filosofica, in care apelul la clasicitate este evident.
E vizibila, in acelasi timp, o semnificativa sinteza intre spiritul popular, traditiile bizantine si cultul antropocentrist. Prospetimea, luminozitatea adeseori exuberanta a tonurilor, in pictura, ca si accentele grafice, in desene, sunt supuse unei compozitii cu legi severe. Nici un detaliu, oricat de intens colorat, nu sparte armonia ansamblului. In seriile sale de nuduri in atelier, in naturi statice, in flori, in peisaje, in portrete si autoportrete, elementele imaginii apartin unei observatii atente a ambiantei, fiind totodata convertite intr-o atmosfera ce solicita mai complex privitorul. Prin aceasta capacitate de solicitare a sensibilitatii si rationalului, Pallady ramane, fara indoiala, unul din cei mai prestigiosi artisti moderni, pastrandu-si, intreaga, ambitia de a fi un artist "din toate timpurile".
No comments:
Post a Comment