Arta conceptuală. Sub această denumire, la mijlocul anilor '60 ai secolului al XX-lea, încep să fie prezentate - în parte ca reacţie împotriva formalismului - diferite manifestări şi lucrări artistice în care pe primul plan se situează ideea ("idea art"), concepţia, procesul operei, considerate mai semnificative decât forma concretă, ultimă, a unei anumite creaţii.
Artistul francez Marcel Duchamp a pregătit calea conceptualiştilor prin unele din lucrările sale, care refuzau orice categorisire şi nu răspundeau prin virtutea proprietăţilor lor vizuale cerinţelor unei opere de artă. Coreograful canadian Jean-Pierre Perreault vorbeşte despre opere paravizuale.
Artiştii Ian Burn, Mel Ramsden şi Roger Cutforth în New York creează "The Society for Theoretical Art" ("Societatea pentru arta teoretică"), iar în Anglia, Philip Pilkington şi David Rushton propagă Arta analitică. Grupul "Art-Language" din Londra îşi subintitulează revista cu acelaşi nume, apărută în 1970, "Journal of Conceptual Art".
În evoluţia acestei mişcări, se remarcă câteva expoziţii: "Când atitudinile devin formă" (Berna, 1969), "Conception" (Leverkusen, 1969), "Arta conceptuală şi aspectele concepţiei" (New York, 1970). Teoretic, mişcarea se defineşte cu un plus de precizie cu prilejul Bienalei tinerilor artişti de la Paris în 1971, ca şi la expoziţiile Documenta din Kassel.
Aşa cum apare în prezent, arta conceptuală este o modalitate de autoanaliză, de prezentare a laboratorului de creaţie, într-un amestec de imagini pictate, fotografii, inscripţii şi instalaţii. Forma care se va naşte se află încă în gestaţie, poate fi anunţată de o schiţă, de o însemnare, dar păstrează un grad de imprevizibilitate.