Closer and closer..

Regizor: Mike Nichols

Actori: Natalie Portman, Jude Law, Julia Roberts, Clive Owen.

Venind vorba de filme am ramas, cum era si firesc, putin descumpanita. Pot numara pe degetele de la o mana ce filme bune am vazut, acestea diferind din nefericire de cele ce mi-au placut intr-adevar. Probabil ca sunt vesnica dependenta de filme americane cu “happy end”, cu familii fericite, case pe doua nivele, un catel si un copil care invata la o scoala de stat, revoltator de bine intretinuta. Incercand sa ies din acest tipar (tin sa accentuez “incercand”), o dupa amiaza plictisitoare mi-a dat ocazia sa vizionez filmul “Closer” (da, tot american). Am spus filmul ?! Ei bine am gresit! “Closer” nu este un film, ci un concept, probabil intruchipeaza cel mai bine ideea de dragoste, fara nicio tangenta cu absolutul: fiecare personaj este fascinat de perechea pe care nu o poate avea, neavand intentia de a ramane cu aceasta pentru vesnicie, ci doar pentru cat va urma sa tina dragostea. Evident, complicatiile duc la situatii neobisnuite, personajul principal (Natalie Portman), o practicanta a unei meserii vechi se opreste in Londra, schimbandu-si numele pentru a suta oara. El, un sciitor la rubrica “oameni morti” dintr-un oarecare ziar londonez o vede pe strada: nu o puteai numi cea mai frumoasa femeie din lume, nu-i puteai spune nici urata. Genul ei a fost definit ulterior, printr-un simplu cuvant : “dezarmanta”. Perechea a intalnit-o, dupa un timp, pe fotografa Anna (Julia Roberts), in timpul unui shutting pentru coperta cartii lui Dan (acesta scrisese o carte, in care povestea viata “tumultoasa” a iubitei sale). Dan ramane fascinat de Anna, propunandu-i acesteia o relatie. Anna, abia divortata, refuza, iar ca razbunare, jurnalistul nerealizat ii face o farsa, impingand-o sa se intalneasca cu cel va urma sa fie iubitul ei (Larry-Clive Owen). Timpul trece, personajele traind o permanenta dorinta de a-si lasa jumatatea, pentru jumatatea altora. Finalul este dominat de ambiguitate, filmul lasandu-ti mereu senzatia (de ori cate ori l-ai vedea) ca ai omis o parte, ca nu ai inteles ceva.

Dincolo de scenariu, de intamplare, de personaje, fascinanta intr-adevar as putea sa numesc partea de inceput : o “ea” prea aeriana si imposibil de neobservat, un “el” docil, invizibil, pe scena aglomerata a orasului, se aude incet, “The blowers daughter”...